Ana SayfaMealler › G.Grigore
GG

G.Grigore

G.Grigore
G.Grigore meali ile okumaya başla
Müzzemmil 1 / 20
1
O, tu cel înfăşurat în mantie!
G.Grigore 73:1
2
Scoală-te noaptea, însă nu puţin,
G.Grigore 73:2
3
jumătate din ea ori mai scade puţin
G.Grigore 73:3
4
ori mai adaugă şi psalmodiază Coranul!
G.Grigore 73:4
5
Noi îţi vom da un cuvânt cumpănitor:
G.Grigore 73:5
6
începutul nopţii este mai puternic la adâncit şi mai drept la rostit,
G.Grigore 73:6
7
căci peste zi ai trudă lungă.
G.Grigore 73:7
8
Aminteşte Numele Domnului tău şi Lui dăruieşte-te întru totul.
G.Grigore 73:8
9
El este Domnul Răsăritului şi al Asfinţitului. Nu este dumnezeu afară de El. Ţie ia-ţi-L oblăduitor!
G.Grigore 73:9
10
Rabdă când îi auzi ceea ce spun şi cuviincios îndepărtează-te de ei.
G.Grigore 73:10
11
Lasă-Mă pe Mine cu cei care hulesc, cu cei care trăiesc în îndestulare, şi mai dă-le un scurt răgaz!
G.Grigore 73:11
12
Noi avem fiare şi iad,
G.Grigore 73:12
13
şi mâncare înecătoare şi osândă dureroasă
G.Grigore 73:13
14
pentru ziua când pământul şi munţii se vor zgudui, când munţii vor fi asemena unei dune răvăşite.
G.Grigore 73:14
15
Noi v-am trimis vouă un profet care este martor a ceea ce sunteţi, aşa cum am trimis un profet şi la Faraon.
G.Grigore 73:15
16
Faraon nu i-a dat ascultare profetului şi Noi, atunci, l-am luat cu o grea lovitură.
G.Grigore 73:16
17
Cum vă veţi apăra, dacă aţi fost tăgăduitori, de ziua care până şi pe prunci îi va încărunţi?
G.Grigore 73:17
18
Cerul se va despica atunci, iar făgăduiala se va împlini.
G.Grigore 73:18
19
Aceasta este o amintire! Cel care vrea poate apuca către Domnul său pe o cale!
G.Grigore 73:19
20
Domnul tău ştie că tu şi mulţi dimpreună cu tine vă sculaţi pentru rugăciune, aproape două treimi ori o jumătate ori o treime din noapte. Dumnezeu a dat măsura nopţii şi a zilei. El ştie că voi nu ţineţi socoteală de aceasta, însă vă primeşte căinţa. Citiţi tot ce puteţi din Coran! El ştie că unii dintre voi sunt bolnavi, că alţii străbat pământul în căutarea harului lui Dumnezeu, iar alţii luptă pe calea lui Dumnezeu. Citiţi tot ce puteţi din Coran! Faceţi-vă rugăciunea, daţi milostenie şi daţi-I lui Dumnezeu un frumos împrumut. Binele pe care vi-l faceţi voi înşivă înainte, îl veţi afla la Dumnezeu drept cea mai bună şi mai mare răsplată. Cereţi iertare lui Dumnezeu! Dumnezeu este Iertător, Milostiv!
G.Grigore 73:20
Müzzemmil suresi tamamlandı