Ana SayfaMealler › G.Grigore
GG

G.Grigore

G.Grigore
G.Grigore meali ile okumaya başla
Nuh 1 / 28
1
Noi l-am trimis pe Noe poporului său: “Previne-ţi poporul înainte să-i vină o dureroasă osândă!”
G.Grigore 71:1
2
El spuse: “O, popor al meu! Eu vouă vă sunt predicator limpede la vorbă.
G.Grigore 71:2
3
Închinaţi-vă lui Dumnezeu! Temeţi-vă de El! Daţi-i ascultare!
G.Grigore 71:3
4
El vă iartă vouă din păcatele voastre şi vă dă vouă un răgaz până la un anumit soroc. Când va veni însă sorocul lui Dumnezeu, nimic nu-l va întârzia. O, dacă aţi şti!”
G.Grigore 71:4
5
El spuse: “Domnul meu! Eu mi-am chemat poporul noapte şi zi,
G.Grigore 71:5
6
însă chemarea mea mai mult i-a pus pe fugă.
G.Grigore 71:6
7
De fiece dată când i-am chemat ca Tu să le ierţi lor, ei şi-au băgat degetele în urechi, s-au înfăşurat în veşmintele lor şi s-au înverşunat arătându-se plini de mândrie.
G.Grigore 71:7
8
I-am chemat răspicat.
G.Grigore 71:8
9
Le-am spus pe faţă şi în taină.
G.Grigore 71:9
10
Le-am spus: “Cereţi-i iertare Domnului vostru, căci El este Iertător.
G.Grigore 71:10
11
El vă va trimite vouă, din cer, multă ploaie.
G.Grigore 71:11
12
El vă va spori averile şi numărul fiilor şi vă va da grădini şi râuri.
G.Grigore 71:12
13
De ce nu aşteptaţi de la Dumnezeu ceva vrednic de El.
G.Grigore 71:13
14
El este Cel ce v-a creat rând pe rând.
G.Grigore 71:14
15
N-aţi văzut cum Dumnezeu a creat cele şapte ceruri aşezate unul asupra celuilalt?
G.Grigore 71:15
16
Şi a făcut luna în ele precum o lumină şi soarele precum un opaiţ.
G.Grigore 71:16
17
Dumnezeu v-a făcut să răsăriţi din pământ precum ierburile,
G.Grigore 71:17
18
apoi vă va înapoia în el ca să vă scoată deodată.
G.Grigore 71:18
19
Dumnezeu v-a făcut vouă pământul covor
G.Grigore 71:19
20
ca voi să-l străbateţi pe drumuri largi.”
G.Grigore 71:20
21
Noe spuse: “Domnul meu! Ei nu m-au ascultat şi l-au urmat pe cel ale cărui bogăţii şi fii nu fac decât să-i apropie pierzania.”
G.Grigore 71:21
22
Ei au viclenit şi au spus:
G.Grigore 71:22
23
“Nu-i părăsiţi niciodată pe dumnezeii voştri! Nu-i părăsiţi pe Wadd, şi nici pe Suwa’, şi nici pe Yaghut, şi nici pe Ya’uq, şi nici pe Nasr!”
G.Grigore 71:23
24
Aceştia au rătăcit mulţi oameni. Tu nu faci decât să măreşti rătăcirea celor nedrepţi.
G.Grigore 71:24
25
Ei au fost înecaţi şi aruncaţi în Foc pentru păcatele lor şi nu aflară nici un ajutor afară de Dumnezeu.
G.Grigore 71:25
26
Noe spuse: “Domnul meu! Nu lăsa pe pământ nici un locuitor dintre tăgăduitori.
G.Grigore 71:26
27
Dacă îi laşi, ei îi vor rătăci pe robii Tăi şi nu vor zămisli decât desfrânaţi mult-tăgăduitori.
G.Grigore 71:27
28
Domnul meu! Iartă-mi mie şi părinţilor mei, precum şi celui ce intră, credincios, în casa mea, credincioşilor şi credincioaselor. Sporeşte doar prăpădul celor nedrepţi!”
G.Grigore 71:28
Nuh suresi tamamlandı